19 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024

Dalii negre

O echipă de cercetători de la Universitatea Tehnologică din Viena, Austria, a reuşit să afle de ce unele dalii sunt negre, se arată într-un articol publicat de Yahoo!News. În cazul în care nu ştiaţi, daliile – sau gherghinele – sunt plante decorative din familia compozeelor, cu flori mari, ale căror nuanţe variază de la alb şi galben până la roşu sau violet. Daliile negre sunt însă nişte rarităţi, această nuanţă neobişnuită fiind un fel de anomalie a acestor flori. Potrivit oamenilor de ştiinţă austrieci, nuanţa de negru-roşiatic pe care o capătă aceste flori speciale se datorează unor modificări chimice care determină acumulări excesive de antocian – un pigment din sucul plantelor, care dă florilor, fructelor şi frunzelor culoarea roşie, albastră sau violetă.
Cultivarea în mod continuu a speciilor de dalii în întreaga lume a dat naştere la peste 20.000 de varietăţi de flori, cele mai multe dintre acestea având nuanţe de roşu, însă, în ciuda „experimentelor“ horticole, daliile negre apar foarte rar, comparativ cu incidenţa florilor în alte culori.
Nuanţele care împodobesc florile de gherghină sunt determinate de acumularea de flavonoizi în plante, printre aceştia numărându-se antociani, flavoni şi flavonoli. Se ştia deja că nuanţele de roşu sunt determinate de acumularea unei cantităţi mai mari de antocian şi, la fel de bine, se cunoaşte faptul că ceilalţi doi compuşi chimici menţionaţi sunt incolori, dar influenţează totuşi nuanţele florilor, acţionând ca pigmenţi ajutători. Echipa de cercetare din Viena a făcut analiza cantităţilor de pigmenţi şi enzime din daliile negre, verificând totodată şi componenta genetică a acestor flori şi au stabilit că, în general, varietăţile de flori negre prezintă concentraţii foarte mici de flavoni. În urma acestei descoperiri, coordonatorul studiului, Heidi Halbwirth, a subliniat că nuanţa foarte închisă a florilor negre de dalie nu se datorează neapărat unei activităţi intense a antocianului, ci mai degrabă este rezultatul faptului că anumiţi compuşi intermediari sunt transformaţi în antociani, în defavoarea flavonilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS